În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din data de 05 aprilie 2023 a fost publicat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/739 al Comisiei din 4 aprilie 2023 de prevedere a unei măsuri de sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase din Bulgaria, Polonia și România.

Prin acest Regulament se pun la dispoziția Bulgariei, Poloniei și României ajutoare din partea Uniunii în cuantum total de 56.300.000 EUR pentru instituirea unei măsuri de sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și semințelor oleaginoase.

România a primit un cuantum total de 10.050.000 EUR care va fi suplimentat, din bugetul național, cu alte 10.050.000 EUR.

Suma totală de 20.100.000 EUR va fi acordată producătorilor agricoli din sectorul cerealelor, pentru cheltuieli angajate cu depozitarea în spații de depozitare proprii sau la terți, a producției proprii de grâu din recolta anului 2022.

„Iată ce înseamnă activitatea desfășurată în MADR, printr-o muncă susținută, bine organizată, putând proba cu fapte că la ora 10:26 a fost postat în JOUE Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/739 al Comisiei din 4 aprilie 2023 de prevedere a unei măsuri de sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase din Bulgaria, Polonia și România. La ora 14:19 actul normativ de punere în aplicare a fost încărcat pe site-ul MADR în vederea respectării principiului transparenței decizionale. Tot timpul am fost alături de fermieri și rămânem lângă ei! Cele 20 de milioane de euro vor fi repartizate doar fermierilor care au cultivat grâu și dețin stocuri, este exclusă susținerea acelora care se ocupă de comercializarea cerealelor”, a afirmat ministrul Petre DAEA.

Beneficiarii acestui sprijin de urgență sunt:

a) producători agricoli persoane fizice;
b) producători agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale constituite potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare;
c) producători agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare, societățile agricole organizate în conformitate cu Legea nr.36/1991 privind societățile agricole si alte forme de asociere in agricultura, cu modificările și completările ulterioare, societățile comerciale organizate în conformitate cu Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicată, grupurile și organizațiile de producători recunoscute potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 37/2005 privind recunoașterea şi funcționarea grupurilor şi organizațiilor de producători, pentru comercializarea produselor agricole şi silvice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia, cu modificările și completările ulterioare, cooperativele agricole organizate în conformitate cu Legea nr.566/2004 a cooperației agricole, cu modificările și completările ulterioare.

În termen de 15 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României Partea I a actului normativ, producătorii agricoli pot depune solicitarea la centrele locale/județene APIA, respectiv al municipiului București, unde au depus cererea unică de plată 2022.

APIA stabilește valoarea unitară a grantului prin raportarea sumei totale alocate schemei la cantitatea depozitată și comunicată fiecărui centru județean. Suma care se acordă fiecărui producător agricol beneficiar este obținută din înmulțirea grantului unitar stabilit de APIA cu cantitatea de grâu din recolta proprie a anului 2022 depozitată de către acesta la 1 februarie 2023.